Prima   -  Noutăți - A doua sesiune din cadrul proiectului „Școala Administratorului de Bloc” – Modulul „Legislație și norme juridice”

A doua sesiune din cadrul proiectului „Școala Administratorului de Bloc” – Modulul „Legislație și norme juridice”

10.07.2025   108 accesări  

Pe data de 5 iulie 2025, Agenția de Dezvoltare Regională a municipiului Chișinău a organizat a doua sesiune de informare din cadrul proiectului „Școala Administratorului de Bloc”, dedicată modulului „Legislație și norme juridice”.

Evenimentul a reunit administratori de bloc, potențiali administratori, consilieri și cenzori, oferindu-le informații practice și exemple relevante din activitatea curentă a specialiștilor în domeniu.

Rodion Gavriloi, administrator al unei asociații de proprietari în condominiu, a abordat teme esențiale pentru buna funcționare a asociațiilor locative: elaborarea regulamentului intern al condominiului, aplicarea sancțiunilor, gestionarea creanțelor și colectarea datoriilor.

În cadrul unui scurt interviu acordat organizatorilor, acesta a menționat:

„Noi avem aici atât administratori și potențiali administratori, consilieri, cenzori care sunt interesați de aceste informații. Și eu tare sper să avem în curând o generație de administratori onești, corecți care să dezvolte aceste blocuri, curți cu adevărat europene.”

Un interes deosebit au manifestat participanții față de subiectele prezentate de Roman Guneavîi, expert în dezvoltare, care a explicat importanța delimitării terenurilor pentru necesitățile condominiului. Discuțiile s-au concentrat pe aspecte juridice și administrative privind stabilirea clară a limitelor spațiilor aferente blocurilor locative – un pas esențial pentru gestionarea eficientă a proprietății comune.

De asemenea, Andrei Vîrlan, șeful Dispeceratului General al Termoelectrica S.A., a prezentat principiile de funcționare ale sistemelor interne de alimentare cu energie termică, explicând aceste aspecte în contextul modernizării rețelelor centralizate din municipiul Chișinău.

Prin organizarea periodică a acestor sesiuni, Agenția de Dezvoltare Regională a municipiului Chișinău contribuie activ la consolidarea capacităților de administrare a fondului locativ și la crearea unor condiții mai bune de trai în cartierele orașului.

Pentru a afla mai multe despre proiectul „Școala Administratorului de Bloc” sau pentru a participa la următoarele sesiuni, urmărește actualizările:

 
Arrow Prev

      Linia anticorupție a ADR Chișinău  tel. 22 250 535

Arrow Next